Cosmaruri ...

Uneori ma incearca cosmaruri scurte, inainte de trezie (de aia imi amintesc de ele), cum ca de fapt taman cu oamenii cu care cred ca ma inteleg cel mai bine, nu ma inteleg deloc, ca aparenta intelegere se bazeaza pe o coincidenta coregrafica de perceptii neconfirmate de realitate, insa lasate sa existe in virtutea faptului ca nu deranjeaza pe nimeni... Un fel de constructii nabokoviene.
In tineretea lui, Nabokov a scris un roman, dupa care s-a facut un film de neuitat pentru mine (se afla pe lista celor 10 filme cu care as vrea sa fiu pe o insula parasita), se numeste "Despair" (facut de Fassbinder, dupa Nabokov, cu Dirk Bogarde in rolul principal, o tripleta parca comandata de mine). El fiind un stilat, rasat, rafinat proprietar al unei fabrici de ciocolata, casatorit cu o vulgara blonda, un fel de Marilyn Monroe german, grasuta, care umbla tot timpul goala prin casa, cu exceptia unor sosetute albe in papuci cu toc. El o adora si o trateaza ca pe o printesa, considerind-o nu doar frumoasa dar si ultra-desteapta. Actiunea se petrece cred ca in Anglia sau Austria, de fapt in Berlin, prin 1929. El citeste ziarul si-i spune: "S-a prabusit Wall Street-ul", iar ea de colo, crezind ca e vorba de un imobil: "Vai de mine, au murit multi ?", iar el "Nu draga, doar 2-3" si discutia continua intr-o neintelegere extrem de armonioasa, care-i tine pe amindoi intr-un delight total.
Insa subiectul romanului este ca eroul principal deodata realizeaza ca are un alter-ego, un tip care seamana identic cu el si care vrea sa-i ia locul in toate (ala nu numai ca nu seamana, dar habar nu are), drept pentru care, tot filmul este crearea unei stratageme pentru o crima perfecta, sa-l omoare pe ala si sa i se substituie (deci sa apara de ca si cum el e mortu', ca nu prea mergeau bine treburile cu ciocolata). Zis si facut, reuseste sa aduca la implinire toate detaliile minutioase ale planului, il omoara, isi apropriaza pasaportul victimei, totul fiind bazat pe ideea ca tipul era copia lui identica, deci nu era nevoie de substituirea fotografiei ... si , spre nedumerirea lui e prins de politie in 5 minute.
Mai spre sfirsit, cind descrie un tablou, care ne este aratat, ne dam seama ca de fapt tipul vede cu totul alte lucruri decit cele pictate, vede cu totul altceva decit cele vazute de toata lumea (oare ??). Iata o excelenta critica a filmului.

Nesperat si delectabil la culme este faptul ca, desi aparent filmul respecta intr'u totul cartea, cei care stiu ce-i poate lui Nabokov pielea, realizeaza ca transpiratia ce exuda din film nu are nimic a face cu chicotele de ris sugrumate in carte. Nabokov a creat o parodie dupa Dostoyevski (nemesis'ul lui, netalentatul etc etc), in timp ce Fassbinder a captat cu cea mai mare seriozitate tragedia unui nefericit nebun schizofrenic.
Si totusi dintre ei doi, Fassbinder este cel care l-a avut pe celalalt! Tragedia pe care a prezentat-o el in film, este de fapt extrasa din personalitatea suprimata a lui Nabokov, este "dublura lui Nabokov" si anume, ... the gay Nabokov, de care acesta nu pomeneste niciunde, o ascunde in spatele hohotelor sale sardonice, insa o poarta permanent cu el. De asa ceva nu scapi !