
l-am cunoscut mai bine acum 14 ani, in jurul orei 3pm, intr'un Thalys, care facea legatura intre doua orase ploioase. Ploua la Paris, iar eu urmind sa iau trenul spre Bruxelles si, neavind nimic de citit, din plictis, am inhatat de pe o taraba de anticariat cu carti deja ude leoarca, o cartulie subtirica pretz de 1€ pe nume "Syllogismes de l'amertume" ...
Chiar mi-am zis, ... uite, ce-am reusit sa salvez de la inec.
M-a luat prin surprindere si, in pofida ignorantei mele, a evaporat toate cliseele ce se vehiculau despre el. De atunci i-am ramas o aparatoare devotata.
<-- Eva Vásquez: "Espantajo de mi idolatrado E.Cioran, mi medicina particular"
Ce crochiu superb a plăsmuit admiratoarea espagnola !!
Omul care ne-a convins de obsesiile si spaimele sale legate de moarte, cred ca acum moare de ris, pândind de-acolo din ceruri, reactiile noastre de ciuda si invidie, cu greu ascunse, la deliciile postume pe care ni le-a lasat ca mostenire:
Faptul ca l-am indragit la o virsta oarecum tirzie ... a spulberat orice urma de indoiala si prudentza care de obicei imi slujesc de pavaza atunci cind se intimpla sa cad in adoratie ... Mai ales ca se intimpla atit de rar !- amorul lui septuagenar pentru Friedgegaard (ha-ha, numele e inventia mea), care a scris si o carte despre el, re-povestita cu mult patos de catre un alt admirator ...
- drepturi depline, acordate unei femei de serviciu, la manuscrisele filozofului, dupa ce Academia Franceza a cercetat minutios toate sertarele si a angajat-o sa debaraseze hirtzogaraia din apartament.
De exemplu, nu mi s-a intimplat cu Eliade. Din adolescenta (in timp ce toti prietenii mei il apreciau ...si aaah, si oooh si auuuM...) mie nu mi-au placut nuvelele sale, aveau un aer fals, inventat, miroseau a "wishfull thinking" (cu toate ca inca nu stiam ce e aia). Despre activismul sau politic habar nu aveam si nici nu avea importanta la virsta aia.
Scriu aceasta postare pentru a-mi varsa naduful ... Sunt totalmente dezgustata de felul in care este prezentat iubitul "meu" Cioran de catre intelighentia romana, sunt indignata de cum hotarasc intelectualii nostrii sa nu-i respecte dorintele de pe patul de moarte, de cum isi permit sa-i rastalmaceasca declaratiile, sa se indoiasca de ele, sa le puna pe seama "fricei"...
Ma refer la acest interview penibil pe care i l-a luat Patapievici (cu o voce de stewardessa servila) elevei de pension gituite de emotie, Marta Petreu, care ni-l prezinta pe Cioran ca pe o pisicutza dragalasa ...
In fond ..., de ce o privisem cu respect (spulberat acum ...) pe cercetatorul Marta Petreu ?
-->
Tocmai pentru faptul ca prin cartea ei despre Cioran, Petreu a corectat imaginea totalmente eronata creata de Lavastine care ii punea in aceeasi oala de activism politic legionar pe Eliade, Cioran si Ionesco.
Iata o recenzie comparativa a ambelor carti facuta de un profesor american care l-a cunoscut pe Cioran.
Se pare ca Cioran avea o problema serioasa cu Eliade ...
Mi-a facut placere sa citesc intr`un articol despre M.Lovinescu, urmatorul pasaj:
Diarista a remarcat şi reacţia rece a lui Cioran la moartea lui Eliade. „Miercuri, 7 mai 1986. Ieri am primit de la Culianu «jurnalul» ultimelor clipe ale lui Mircea. (...) Până s-a descoperit cancerul, în primele două zile au crezut că îşi va reveni complet. Şi surâdea mereu. A intrat deci în moarte cu acel surâs. O moarte care-i seamănă.
Îi telefonez lui Cioran care, ca de obicei, grimasează: poate că nu era surâs, ci rictusul de pe urma atacului. E în fond jenat (sau poate culpabilizat) că Mircea a murit citindu-i cartea («Exerciţii de admiraţie», n.n.) pe care el nu i-o trimisese. Eugen îi telefonează să-i vorbească de acelaşi surâs. Este însă refuzat de Simone.
De ce nu-l va fi iertând nici după moarte Cioran pe Eliade?“
Pentru mine, chiar daca Cioran si Eliade ar fi pronuntat in cor aceleasi cuvinte si fraze, diferentza dintre ei este majora si esentiala.
Unul este un FILOZOF, emitind ginduri care ii trec prin cap la un moment dat, fara sa se ataseze de ele, ... un alt moment generindu-i un alt gind, poate chiar contrar, ... noua raminindu-ne doar sa descifram, oare "CE anume ?" a vrut filozoful sa arate, sa implice, sa sugereze ...
Celalalt este un ACTIVIST politic, enuntind norme precise, bine definite, cu o gindire rigida, cu vederi imuabile ...
Pentru o perioada, crezusem ca asa vedea lucrurile si M.Petreu.
Mi-am dat seama de greseala mea, abia cu ocazia eruptiei ei vulcanice impotriva lui M.Sebastian, ... unde tot asa, ar fi fost cazul de tinut cont de diferentele dintre cele doua personaliti si de sensibilitatile fiecaruia, e inadmisibil sa utilizezi aceleasi unitati de masura pentru un activist ideolog si un scriitor delicat chiar daca acesta, sarmanul, "s-o fi vrut" ideolog.
La fel de altfel, gindesc si despre marele istoric Eminescu.
dar cu ce a gresit sarmana marta p.? ea chiar il iubeste, stii... ma mira ce spui.
ReplyDeletem
ha-ha, ai dreptate, m-am napustit pe biata femeie ... Insa imi mentin opinia.
ReplyDeleteVorba e CUM iubeste marta p.?
Tot ceea ce iubeste marta p. trebuie sa se imbuce in matritza croita de marta p. cu mare grija si osirdie si mai ales, cu un EFORT neprecupetit (recunoscut de toti, jos palaria !)...
Dar sa te fereasca D-zeu sa iesi din acea matrita construita cu multa transpiratie, dupa multe cercetari prin arhive neatinse de nimeni, prin teancuri de hirtii prafuite ..., pina la cele mai mici detalii (ea era sigura ca erau toate, nu se putea altfel, ca nu ar fi croit matrita), ...
ei bine, atuncea urmeaza un japPP!! din care toti mortii mai mor odata ...
Pai nu l-a "iubit" marta p. foarte tare si pe Sebastian ??
P.S. Asta fuse introducerea ... legat de Cioran iti raspund separat.
In acel interview cu marta p. al lui patapievici, in primele 5 minute HRP o intreaba in mod subtil (tatonind terenul sa vada, vai, vai, daca nu lezeaza, daca cumva se poate si, vazind ca NU, a lasat-o balta!!), cum se face ca nu a fost respectata dorinta exprimata in mod clar de Cioran, ca vrea excluse anumite paragrafe din publicatiile ulterioare ...
ReplyDeleteRaspunsul si sentinta martei p. au fost ... ca acele paragrafe TREBUIE publicate, iar NOI trebuie sa ni-l asumam pe Cioran asa cum era el (de fapt, in conformitate cu matrita pe care o croise marta p.).
Interpretarile ei legate de "frica" lui Cioran fatza de acest subiect, mi-au stirnit greatza.
Cum isi permite marta p. sa-si acorde prioritate fatza de spusele (si chiar faptele) lui Cioran ? O fi avut Cioran o groaza de frici, nu zic, insa si le-a exprimat pe toate (unele mai subtil altele mai pe shleau), insa in privinta acestui subiect a fost cit se poate de clar !
Schimbarile de opinie nu au fost un MOFT exprimat de Cioran pe patul sau de moarte..., legat de frica judecatii lui D-zeu sau a posteritatii (pe care nu cred ca dadea vreo 2 bani) ...,
ci o realizare constienta petrecuta cu 5 decenii inainte, in urma expunerii la niste conditii istorice concrete, care l-au ravasit si care l-au facut sa-si dezavueze ideile pe care le-a exprimat de pe podium pe vremuri (cind viatza inca nu-l incercase in mod real).
Daca in 1946 Cioran le scrie parintilor sai «in fond, toate ideile sint absurde si false; nu ramin decit oamenii asa cum sint ei, indiferent de religie si de credinte», iar in 1956 publica lucrari si fraze concrete in care isi exprima un fel de mea culpa ,
ce fel de "IUBIRE" are marta p. fatza de Cioran daca isi permite sa puna la indoiala spusele, scrierile si mai ales faptele ..., care i-au definit destinul si personalitatea cu mult mai intens decit niste "vorbe" de care a dovedit ca s-a "rupt" ??
P.S. sint curioasa daca in cartea publicata de curind in Franta exista macar o mentiune explicativa (prefata, postfata, jacheta) legata de aceasta violare a dorintei exprimate de autor.
voi afla.
Discutia e destul de complicata, si cu cat o simplificam cu atat se complica.
ReplyDeleteSa stii ca sinceritatea lui Cioran e un subiect foarte tulburator. M-am aplecat asupra lui ani de zile. Omul acesta a admirat forta. Cand forta era de fier si strivea, el o admira, luand-o ca pe o manifestare plenara a fortelor vietii, justificata prin ea insasi. Cand forta slabea, o dispretuia. Acele cuvinte din '45 catre parinti sunt din momentele cand forta a scazut... Intelegi, trebuie sa le luam cum grano salis, e foarte delicat si complicat sufletul lui Cioran. Dar el avea tendinta asta: dispretuia lucrul admirat, daca acel lucru slabea si se dovedea perdant in istorie. Ar insemna sa luam prea usor drept remuscare ceea ce - in Mon pays, de pilda - se vede ca e regret pentru o nebunie care nu a reusit, pentru o febra care nu a izbutit sa omoare bolnavul. Vezi cat e de complicat?
De cate ori ma gandesc la sufletul lui C. ma cutremur. Nu am discutat cu multa lume despre acest subiect ultra-complicat. Cred asa: procesele de intentie care i se fac (ca s-a ascuns, ca de fapt a fost fascist pana la capat etc.) sunt false si probabil politice. Dar sa mizez pana la capat pe sinceritatea regretului lui de esenta - la asta ezit si tremur.
Vezi tu, Cioran avea o structura de om foarte fricos, teribil de fricos, un soi de frica ancestrala (Sanda Stolojan o marturiseste, si multi altii), dublata de un fel de curaj inconstient. Dar structura, trama, scheletul personalitatii sale era asta, frica. Entuziasmele lui, totul trebuie judecat in raport cu ea.
Marta Petreu chiar tine la el. A fost intrebata pe cine-ar vrea sa vada, daca s-ar putea intoarce in trecut. Primul nume mentionat, cu teribila emotie, a fost al lui. E indragostita de Cioran, cu tot ce presupune asta ca discernamant si atasament.
Cu Sebastian e altceva. Textele alea... el chiar le-a scris, stii? Nu putem merge pana acolo incat sa-l contestam pe insusi Sebastian, litera scrisului lui... Toate aceste lucruri sunt, in fond, teribil de delicate, si marturisesc doar greutatea poverii pe care oamenii acestia ne-au lasat-o.
P.S.: Uitasem de dorinta expresa a lui C. din Cuvantul inainte la Schimbarea la fata. Da, dorinta putea fi respectata in timpul vietii. E cu neputinta sa fie respectata dupa. Cum sa faci, infiintam o politie internationala a editurilor? Aceste lucruri sunt imposibile. Propunerea Martei P., sa ni-l asumam asa cum e pe C., imi pare cel mai elementar lucru. Chiar daca ni-l asumam cu durere.
ReplyDeleteLunga discutie.
asa-i. lunga discutie ...
ReplyDeletevoi raspunde mai incolo.
deocamdata mai adaug un personaj,
pe Ionesco care, alaturi de Sebastian si Cioran, ... nici el nu a scapat din incatusarile tentaculare ale martei p.
nu stiu cum se facu, dar s-a incins o discutie aci, pe poiana...
Imi place fraza: "Sa stii ca sinceritatea lui Cioran e un subiect foarte tulburator."
ReplyDeletesi nu e frumos ? si nu`s asa toate sinceritatile ? (atunci cind exista..., si exista destul de rar.)
Chiar mi se pare ca "sinceritatea" nu are cum sa fie autentica in alte conditii decit in momente de slabiciune ...
Cum ar suna sinceritatea a unui om care se in plina fortza potenta (scuze pt. pleonasm)?? Cine si-ar apleca urechea la asa ceva ? Este oare aia cu adevarat "sinceritate"??
S-ar putea spune ca Cioran a avut momentele in care simtea ca are forta in el in anii din jurul lui 1933 ... Insa ma intreb, cum poate asocia cineva imaginea aceea de "Cioran la hora" cu Cioran filozoful ??
Tu spui, anonimule:
"Cred asa: procesele de intentie care i se fac (ca s-a ascuns, ca de fapt a fost fascist pana la capat etc.) sunt false si probabil politice. Dar sa mizez pana la capat pe sinceritatea regretului lui de esenta - la asta ezit si tremur."
Dar pur si simplu nu avem de ales.
Cum s-ar putea dovedi ca NU este regret ? Ce interes ar fi avut ?? Si cum putem da prioritate interpretailor noastre (si ele subiective, si guvernate de propriul nostru narcissssism) ??
Daca tot nu sintem siguri, atunci inseamna ca nu stim, si atunci, intre Cioran care nu stie dar scrie, si noi care nu stim dar zicem ..., care este mai demn de crezare !
Uite, vezi ? eu nu am tormentele tale. Eu il cred !
De ce ?
Fiindca il consider pe Cioran filozof, acesta i-a fost darul-harul de cind s-a nascut, HAR, de care in anii tineretii nu era constient si functiona si el ca altii, lipsiti de acest dar.
Insa, in esenta, era diferit de ceilalti, de adevaratii ideologi si activisti politici, precum N.I. sau shamanu` (sorry, stiu ca blasfemizez), care si-au sustinut pina la moarte ideile si gindurile.
Precum un pictor care dupa ce a terminat tabloul se detaseaza de el, asa si Cioran, nu s-a atasat de cuvintele sale, de horele sale.
S-a revoltat cind a vazut ca lumea vrea sa-l abtiguiasca cu ele, si a protestat, in felul lui, in mod subtil.
De aia pe el il cred.
P.S. Exista si multi altii, pe care nu-i cred.
Si eu il cred. Asta e culmea, stii, si eu il cred. Mai mult pentru ca toata viata lui s-a straduit sa impinga pana la ultima limita autenticitatea.
ReplyDeleteDa, evident ca episodul interbelic e depasit si ca a fost sincer, spre deosebire de saman etc. Ma refer insa la ceva mai larg.
Dar ma intreb daca il cred pentru ca-l iubesc sau il cred pentru ca-l cred. Fiindca-n primul caz, credinta mea e nula, suntem in irational. Nici macar el n-are ce face cu ea.
N-a existat om mai autentic prin secolul care-a trecut, ca el.
M
zice anonimul: "N-a existat om mai autentic prin secolul care-a trecut, ca el."
ReplyDeletesi eu degust cu mare placere autenticul...,
insa consider ca "autenticitatea" nu exista per se, ci e mai curind o rezultanta a unor diverse trasaturi reale care caracterizeaza o personalitate sau ceva anume (de ex. o piesa muzicala sau un film ...).
Il apreciez pe Cioran fiindca pentru mine, el reprezinta personificarea sinceritatii in "carne vie". De aia il consider autentic. De aia il cred.
Iar de iubit il iubesc fiindca este extrem de "iubibil".
Prin gindirea lui surprinzatoare si prin talentul sau de a o capta cu precizie in cuvinte. Si prin acest talent ..., transcende.
Precum se vede, este un "mi idolatrado" pentru multa lume (indiferent de paralele si mai ales, de meridiane)...
P.S. Pe Sebastian in schimb, il iubesc, nu pentru ca ar fi iubibil ...
(pentru mine nu e, nici ca scriitor nu m-a prea impresionat, nici ca om: un caracter slab, vulnerabil, enervant)...,
il iubesc si ii sunt recunoscatoare pentru Jurnalul sau brut si lipsit de stil, deci sincer (si din nou, deci, autentic ...), prin care mi-a prezentat mie, in mod explicit, ceea ce as fi trait si simtit eu (tot un om normal, lipsit de eroism), daca soarta ar fi facut sa fi trait in acea perioada blestemata...
Maica-mea, care a trait acele vremi, nu reuseste sa-mi transmita cele simtite; de altfel, ea nu il iubeste pe Sebastian.