s-ar supara oare maestrul pe mine daca ar sti ca eu mor de ris atunci cind ii citesc gindurile asternute pe hirtie. Auto-biciuirile lui hilare imi par de un comic nebun si chiar nu pot sa inteleg de ce il considera lumea deprimat si pesimist.
Uite, citesc acum Cahiers (1957-1972) si ma simt atit de inveselita si de invigorata incit toti prietenii mei sint cuprinsi de o inexplicabila stupoare ...
Cu surplusul de energie deja acumulat, am inceput sa ma gindesc la cum sa re-aranjez nitel mobilele spre a-mi crea un coltisor unde sa ma cuibaresc spre a-l citi mai comod, un divan cu perine, lampi cu abajur, surdine cu aznavour ...
Pe parcursul lecturii, am de gind sa culeg HA-IKUrile mele favorite din gradina Cioran.
Gindindu-ma la femeile din viata lui Cioran ...,
la Simone Boué, sau chiar si la zaluda asta de Fried
acvariul meu cu mine cu tot sa fi fost amplasat pe unul din rafturile bibliotecii din camera lui,
mai precis, pe linga manuscrisele alea care acum
se afla in posesia unei "femme de ménage" (a 3-a femeie din viata lui Cioran, zic eu).
Aaa ! de fapt, cred ca mi-ar fi placut sa fi fost eu acea "femme de ménage" ...
Chiar sint curioasa, voi apuca oare sa citesc vreodata acele manuscrise ?
Mai am vreo 3-4 decenii de trait, cum naiba pun mina pe ele ??
Et pourtant...,
ce ne-am fi facut noi, adoratorii lui Cioran, fara remarcabila altruista Simone Boué ?
Nemaipomenita si ... nepomenita. Iata un interview despre povestea lor : "C’est Cioran qui m’intéresse, pas moi" (Interview de Simone Boué par Norbert Dodille, juillet 1996)
Zice cineva foarte pretentios:
ReplyDelete"Nu mi-a plăcut interviul, aproape in articulo mortis, cu Simone B. Ştiu că Dodille a insistat, că aproape nu putea face altfel etc. Totuşi, cine va şterge senzaţia de inadecvare? Nu suntem aici pentru a da ‘interviuri’ când celălalt nu mai e. Nu se poate rosti nimic, nici măcar o frază. Aţi avut împreună, s-ar părea, o viaţă. Nu-l transformi într-un singular al persoanei a III-a, pentru absolut nimeni. E realmente grotesc. Alege să taci. Cu orice preţ, să taci. A fost partea unică, autentică a vieţilor voastre. Nimeni nu va intra acolo înţelegând ceva. În general, dacă n-ai murit încă nu e cazul să te improvizezi în biograf."
Am adorat aceasta ultima fraza ...
inca incerc s-o vizualizez.
Si totusi ..., pretentiosule,
se pare ca Simone B. ti-a indeplinit pina si aceasta conditie. Cind daduse acel interview (iulie'96), ea murise deja ... Mai era acolo fiindca voia sa termine Caietele.
"After their publication in 1997, Simone Boué died in an accident. A very strange one, though, because apparently she drowned in the Atlantic Ocean, at Dieppe – if I am not mistaken, as I haven’t found any evidence of this in the internet – where the couple had a home. Of course one can’t but think that Simone committed the suicide that her companion had written about for so many years without ever taking the final step."