Nu-mi placea Leonard Cohen pe vremea tineretii. "Suzanne" mi se parea dulceag...,
iar şopotitul direct in microfonul parca ingerat bucal ma dezgusta,
fiindca imi crea ideea de "facil" cu care se putea ţinti fara greş direct in coardele sentimentale ale publicului vulnerabil.
Insa acum ...
mi-a devenit drag acest Cohen virstnic, jazzy, nebun, nostradamic de jucauş, care nu are nici ce pierde si nici ce cistiga !
Mie mi-a placut mereu Leonard Cohen. Dar nu mi s-a parut niciodata sentimental sau facil, desi probabil ca multe femei erau usor prinse in mreje de vocea joasa si "romantismul" unora dintre melodiile de dragoste gen "Suzanne" sau "So Long Marianne". Mi-au placut mult versurile si ce am simtit dincolo de ele - adica tocmai o incercare de a depasi facilul si reactiile evidente, la prima mana. De exemplu "Famous Blue Raincoat", "Teachers", "Stranger Song"... foarte multe. Si, nu in ultimul rand, (auto)ironia: "Everybody knows that you love me baby/
ReplyDeleteEverybody knows that you really do/ Everybody knows that you've been faithful/
Ah, give or take a night or two/ Everybody knows you've been discreet/ But there were so many people you just had to meet/ Without your clothes/ And everybody knows..."
Dar e adevarat ca batranul Leonard Cohen (cam dupa ce s-a intors de la templul Zen unde fusese calugar cativa ani) a fost un personaj mult mai relaxat, mai simpatic si, probabil, mai profund decat in tinerete. Am mers la doua dintre concertele lui, la Bucuresti. Avea 70 si ceva de ani si mi s-a parut glumet, generos, modest.