Citesc despre unul, Bruce Chatwin, am si fotografia lui in fata (ha ha ! nu e el, este moda á la Chatwin), insa era un baiat chipes, in the naughty british way. Cred ca la multi le-ar place sa se zica despre ei: ... he was "actually almost impossibly good-looking", sau..."you were almost offended by his looks." Si asta e doar o particica, altii mai adauga : ...there was "a slightly nightmare quality about dealing with him". A inceput ca porter la Sotheby's, fara studii, dar avind "the eye" pentru ce E si mai ales pentru ce NU E valoros (lucru recunoscut doar de putinii altii who have "it").
A fost recunoscut ca expert in antichitati si Impresionisti, iar la 26 anisori a devenit Directorul acestor sectii la Sotheby's, si apoi s-a carat de-acolo, fiindca i s-a parut ca-si pierde vederea, iar doctorul i-a spus ca se uita prea indeaproape la lucruri si ca nu ar strica sa-si largeasca orizontul nu atit la figurat cit la propriu, drept pentru care a inceput sa calatoreasca si a devenit reporter-aducator de exotic and bizarre stories cu privire la locuri si oameni, la London Sunday Times Magazine... Inca nu am terminat de citit despre el, stiu doar ca "he became one of most outrageous writers of his time and died prematurely", cum le sade bine la astfel de oameni...
Dar nu despre Chatwin voiam sa vorbesc. Citind despre el, mi-am amintit de un altul despre care am citit mai demult, Bernard Berenson (din care in cele din urma se trage Marisa),
Read More...
din evrei lituanieni retrasi in America prin 1890. Micul Bernard era foarte ambitios, a studiat ebraica, latina si greaca cu istoria si culturile cu pricina pina i-au sfiriit creierii, si a crescut intr-un tinar frumos (el se placea si placea si la doamnele americane de pe la Boston) dar cam micut de statura, ceea ce-l facea sa sufere enorm, si-l ambitiona in directia de a face ceva care sa-i aduca renume.
Ce nu a incercat ? Facea parte din cea mai buna universitate de pe continent, avea colegi unu' si unu' despre care se va auzi mai tirziu, era cautat de familiile de inalta sotietate, pentru gustul lui rafinat si sfaturile bune, si frumusetea cherubinica a chipului. Pentru faima i s-a parut potrivit sa devina scriitor, asa ca a inceput sa scrie, insa vasta lui eruditie (nu glumesc) ii cam statea in cale, avea un stil pretentios, pompos, greoi (spre deosebire de tipul de care vorbisem inainte, who used "short and stabbing sentences, dealing with the exotic and the bizarre in a plain syntax"), drept pentru care nimeni nu se grabea sa-i publice povestiorele lui plictisitoare. A mai scris el ce-a mai scris timp de vreo doi ani pina cind a realizat ca de el ca scriitor nici nu poate fi vorba si, de rusine a plecat in Italia, prin zonele noastre tuscane, din manastire in manastire, studiind artele pe care le gasea pe pereti si in catastivele. Tot uitindu-se a descoperit in multe cazuri, ca ceea ce ziceau catastivele ca e pe pereti nu avea cum sa corespunda cu realitatea pe care o stia el din vasta lui cultura si uite asa, pîş-pîş, si-a descoperit omul vocatia, si-a descoperit si el "the eye" si a ajuns marele art expert Berenson, ale carui cataloage stau si azi la bazele corelatiilor intre pinzeturi si autorii lor. Si-a creat multi dusmani (neutralizindu-le colectiile declarindu-le valoroasele falsuri) si multi adoratori (dindu-le "tip"-uri despre valoasele "nimicuri" care odata cumparate, deveneau comori). De % comision nici nu mai vorbesc. Asa a putut nepoata Marisa sa-si cumpere roluri in filme bune.
E remarcabil sa vezi cit de mult a calatorit prin lume fara a folosi avionul si ce cataloage minutioase de arta a produs, fara a dispune de computere si alte minuni. Ba a mai avut timp sa insface dintr-o casatorie pe una Mary, sora primei sotii a lui Bertrand Russel, si uite-asa se leaga toate si de Ottoline Morell, amanta lui Russel, si de Wittgenstein, si Keynes si de Bloomsbury Group.
Ma gindesc, ce noroc au avut unii oameni sa nimereasca "tandea pe mandea" peste "their true calling".
No comments:
Post a Comment