Grota Pangratti

Povesteste ea:
ma opresc la momentul de dinaintea plecarii mele din tara, cind amantul devenise destul de agresiv in a-mi cere sa ramin, si hai de data asta, sa presupunem ca-l ascult... Fiindca doar asa se poate continua povestea, si doar asa s-ar putea explica CUM de am ajuns si eu la acel party de snagov, al celor de cca 50 de ani, la care amantul ( 70 de ani deja) era invitat de vaza, el fiind acela care a procurat la un "deal" bun tot mobilierul stil vienna 1900, plus cei citiva tonitza si un car cu boi de grigorescu care te urmaresc cu ochiul peste tot. El m-a convins sa vin si eu, zeflemindu-mi tineretea relativa zicind, vezi ca vor veni copii de virsta ta, de prin toata lumea, asta e din america, poate vine si barbata-tu...

Cind am sosit noi la petrecere, era deja spre miezul noptii (asta a fost conditia pe care am pus-o). Voiam sa-i prind pe toti dupa ce li s-a stins alertetea sustinuta de morbida curiozitate a revederii dupa un timp atit de indelungat. Stiam precis ca voi da peste cineva cunoscut, asa cum stiam ca nu voi da de barbatu-meu, ca de el stiam ca dupa ce a fost parasit de o americanca, s-a mutat in suedia unde si-a gasit o partenera romanca pe internet si viziteaza impreuna psihanalistii... Casa nu prea m-a impresionat, amantu’ imi povestise deja de ea si oricum, tot casa lui era cea mai frumoasa de-acolo, iar eu nici pe aia nu dadeam doi bani. Si aici ca si acolo, nelipsitul fier forjat, nu-l pot suferi. Atmosfera era incarcata, nu doar de numarul exagerat de oameni, astia nu puteau fi toti prieteni, dar si de fum, bautura si miros de carne arsa, forfota, zgomote, muzica, dans, lumina, intuneric.
Ca intotdeauna cind ma aflu intr-o multime, matur totul cu o privire atenta, daca e sa vad ceva, acum e momentul, daca nu vad acum, atunci ceea ce vreau eu sa vad (fara sa stiu ce) nu exista, asa ca nu are rost sa-mi mai pierd vremea...Mătur, mătur, mătur, ...na, ca l-am vazut ! era cu spatele, cu miinile incrucisate la spate, inalt, subtire si nelalocul lui in multimea aia, la framintarile careia se prefacea ca participa ...
Chiar daca nu il cunosc, imi da impresia ca precis il stiu, imi aminteste de cineva de care habar nu am inca, oricum e cu spatele, ...ma apropiu... si (eu fac rar de astea, insa uneori le fac !) il prind de mina, ( ! tresare, cit imi e de familiara tresarirea asta la o apropiere neasteptata) si ma postez linga el...Se intoarce, deja cu expresia de siguranta pe fatza ca va vedea pe cineva cunoscut, ca doar cine ar putea sa-l prinda asa simplu de mina, si ...
surpriza ! dar de data asta surpriza asa cum scrie la carte, neasteptata pentru amindoi, intr'adevar ne cunoastem fara a ne cunoaste prea bine din trecut, insa eu cel putin si m-ar mira daca nu si el, incep sa revad acele scurte si putinele momente in care vietile ni s-au incrucisat, dar limpede limpede, de parca nu ar fi trecut vreo 25 de ani de-atunci.
Continui eu povestea:
Inca tinut de mina, ea uitind ca facuse acel gest impropriu ei, a tras-o intr-un loc mai luminos si mai racoros, sa se uite mai atent la ea ..., ea, simtind cum ii sint numarate ridurile si de jena, si-a fixat si ea privirea pe fatza lui ...
Bine ca a scapat de chicha aia de care inca isi amintea cind il vazuse prima oara in culoarul strimt din Balta Alba, isi aminteste si-acum cum ii ardeau miinile sa-si bage foarfeca in parul lui negru, fiindca o enerva sa-i vada fatza incadrata in coafura aia care ii aducea aminte de fratele lui JR, cum s-o fi numind?
haha cine-si mai aminteste de eroii "pozitivi"?
Abia cu intelepciunea de acum intelegea cum acel imbold prematur de a-l aranja pe gustul ei, s-ar putea traduce printr-un fel de coup de foudre, fiindca ea nu-si baga foarfeca decit in lucrurile pe care le considera ale ei...
Continuind sa se uite, fiindca si el se uita, isi zicea ca pentru ea, el arata mai bine acum decit atunci, cu toate ca anii si-au depus ceva brazde pe ici colo, i se parea amuzant ca fatza lui a imbatrinit la fel ca a ei, de parca in decursul vietii au gindit similar, si-au mijit ochii si si-au strimbat a neplacere gura la aceleasi lucruri. La un moment dat el i-a zis, daaa ..., a cam trecut viatza peste noi, totusi tu ai mai putine riduri in jurul ochilor ca mine, si nu e drept, fiindca esti mai mare decit mine...
Ei i-a placut ca a vorbit asa direct si atacant, si a inceput in fine sa se simta normal, lucru rar pentru ea in astfel de situatii, si ar fi stat jos undeva sa stea de vorba cu el despre multe insa, iata ca deodata a inceput lumea sa dea navala peste ei.
Intii a aparut amantu', un ins demn, foarte inalt (pentru iubitorii de filme, aduce nitel cu producatorul de inghetata portughez), jovial si simtindu-se extrem de bine (te cred si eu, sa ai un sfert de veac avans si sa arati mai bine decit majoritatea inconjuratoare),
la care personajul s-a uitat cu atentie, recunoscindu-l si pe ala de pe vremea cind frecventa un club select (se putea altfel?) de posesori de legitimatie de scriitori cu care puteai sa vezi filme ce nu rulau pe piatza. Si pe vremea aia l-a vazut cu ea, de aia l-a retinut. Ea i l-a prezentat, au discutat putin despre piatza de anticuri din Romania, despre cum se pot transporta lucruri in Franta sau Elvetia, au ris amindoi cind el a zis "apropos, miine am rendez-vous cu politia, sint anumite lucruri pe care nu le pot lasa pe mina altora", apoi el a plecat sa discute cu afaceristii (erau multi prezenti acolo), multumit ca a adus-o intr-un loc unde ea, se pare, ca se simtea bine...
Pe urma au inceput sa se perinde o groaza de persoane care il cunosteau pe el si se uitau cu curiozitate la ea...
Invariabil, toti ii adresau fraza, "dle, dar ce faci, cum de nu te-ai schimbat deloc ?" Unora le raspundea si el in acelasi fel, mai ales la doamne care, a trebuit ea sa admita, erau cam multe la numar, unele aratind bine, multe erau cu mult mai tinere decit virsta care se celebra acolo. Cu una, el chiar a inceput o discutie pe teme literare, ea transmitindu-i salutari de la un mare scriitor care, zicea ea, “e indragostit de cum scrii tu”, asa ca la un moment dat, ea a simtit nevoia sa se retraga in gradina.

S-a asezat la masa de sub copac, cu coatele pe masa sa simta lemnul si capul prins intre miini. Curios cum au navalit la suprafatza toate gindurile ei razletze si au tras-o spre momentul cind a decis sa ramina in tara. Nu regreta. S-a mai intilnit de-atunci cu prieteni care plecasera si o mai vizitau cind se intorceau in tara. De la ei afla crimpeie din ce se mai intimpla cu barbata-su, si despre multi altii, chiar despre personajul pe care tocmai l-a lasat cu admiratoarea lui. Ca oricum nu prea aveau despre ce vorbi, cu toate ca revederea a fost placuta.
Era multumita cu viatza ei. Amantu’ o enerva suficient ca inca sa mai simta ca e ceva intre ei, mereu o surprindea cu cite o chestie, si inca era topit dupa ea, cu toate ca nu erau impreuna. Ea inca se mai felicita ca nu l-a lasat sa se desparta de nevasta bolnava, ar fi fost extrem de urit, iar dupa moartea ei, chiar ca nu a mai vrut sa-si schimbe viata, ii placea sa stea singura in mansarda ei si sa invite pe cine voia, sau sa faca petreceri in camera mare de jos. Viata cu amantu’ se petrecea la el acasa, cu obiecte pretioase, de valoare, mobilierul, sofalele, oglinzile care il reprezentau atit de bine incit chiar daca nu erau pe gustul ei, farmecul potrivirii cu personalitatea lui o facea sa se simta bine, ca acasa la cineva, unde ea poate face ce vrea.
Acum, in curtea bairamului, simtind cum masa impinge in coatele ei cu o forta egala cu forta cu care coatele ei imping in masa, i-a venit deodata gindul ca, poate daca ar fi plecat cu sotzu', s-ar fi aflat pe undeva, tot asezata la o masa, si cu ginduri similar de pasnice cu privire la justetea alegerilor ei in viata..

Fireste, asta nu inseamna, ca viata ei ar fi fost aceeasi, nu, insa altele ar fi fost intimplarile care ar fi adus-o pina la urma spre aceeasi pace, uite, de exemplu este absolut convinsa ca daca ar fi plecat, nu ar fi ajuns sa descopere ca menirea ei este sa se ocupe de gradinarit, cum numeste ea ocupatia ei de a lucra cu miinile pe pielea oamenilor, ocupatie cu care si-a cistigat un mic renume pe plan local, la care sucomba si prietenii ei internationali atunci cind o viziteaza, ocupatie pe care a descoperit-o accidental, cind a realizat ca “uite d'le trece viatza iar eu nu mi-am folosit miinile," E convinsa ca asa un gind nu i-ar fi trecut daca pleca dincolo.

E drept ca ideea ii venise de la spatiul ciudat al casei care devenise a ei.
Strada pe care se afla a cucerit-o cu rezonanta nummelui, se numea Pangratti.
(Auzi, mai ? i-a zis ea amantului, Aud ! i-a raspuns el pe loc. Felul acesta de a-i raspunde prompt dateaza din mosi stramosi, de la inceput, de acum 30 de ani, cind a cucerit-o prin alertetea cu care era capabil sa inhatze alocutiunile ei verbale... “Auzi ? Vreau sa-ti folosesti toate siretlicurile tale murdare fatza de primarul asta si ala de va urma, sa nu se schimbe numele strazii atita timp cit traiesc eu...")

Cind o vazuse prima data, curtea casei fusese proaspat udata, iar mirosul iasomiei tocmai il strangulase pe cel al reginii noptii (jos cu monarhia! se gindise ea amuzata) si plutea atit de dominant si intoxicant prin aer incit te facea sa vrei sa intri inauntru, asa cum esti indemnat de o usa spre ceva interzis...

Insa interiorul casei a fost acela care parca a facut miscarea inspre a se lipi de ea, chiar de la primul pas.
Se afla inca pe prag, gata sa paseasca in directia camerelor care o invitau cu luminile obscure ce se intrezareau prin usile deschise extrem de atragatoare ca proportie prin inaltimea lor, cind ...
parca simtind ordinul "la loc comanda !" si-a intors capul spre o usa de dimensiuni normale, inchisa, care cobora probabil in pivnitza ... "De-acolo trebuie sa incep", si-a zis, iar cind a deschis-o a simtit acea racoare care mereu o izbea atunci cind in Maramures, dupa mers indelungat prin poteci dogorite de soare intra intr-o biserica de lemn...
(Calatorise cu amantu prin Italia, Belgia, a vizitat multe biserici din piatra si catedrale, insa nicaieri nu regasise racoarea aia, nici atunci cind gasea o bisericutza din lemn. Se vede ca dramuirea intre lemn, miros, intuneric trebuie sa fie dupa o formula exacta, altfel nu se intimpla...De aia isi zicea mereu, or fi ele catedrale, dar nu pentru mine... )

Incepu sa coboare pe niste scari destul de generoase, in timp ce racoarea se incalzea scotind la iveala urechilor un clipocit linistitor de apa... De sus, cineva i-a aprins lumina, asa ca baltoaca pe care si-o imagina ea pe intuneric rezonind la niste picaturi ce cadeau de pe undeva nu s-a adeverit intr'un mod destul de brutal, fiindca cu o fractiune de secunda era acolo. Insa ei i-a fost suficient. Era acolo. Spatiul era mare, curat, pe jos un ciment poros cald-umed, da da, isi scosese sandalele. La poalele scarilor a dat de un intrerupator, asa ca a putut sa stinga din nou lumina,... exact cum banuise, pe intuneric parca se afla intr-o pestera, apa era pe undeva dededsubt trimitind prin porii cimentului un abur placut.
O pestera adevarata ar fi inspaimintat-o, asta insa o linistea.
Aici si-a construit atelierul. Nu a fost greu. A cerut unor mesteri sa faca peretii din acelasi ciment ca cel de pe jos, sa constuiasca niste ziduri neterminate ba in sus ba pe lateral fara nici un sens pentru ei, din loc in loc niste tevi care se terminau in robinete la diverse inaltimi, iar pe jos peste tot in dreptul peretilor, din acelasi ciment niste cazi joase, unele dreptunghiulare, altele mai patratoase, separate intre ele de niste draperii de tifon alb mereu umed, care puteau fi trase pe niste shine aflate pe tavan, in asa fel incit sa existe posibilitatea de a fi ferit privirilor, fiindca toate astea se aflau in sala de curatire, pregatire, asteptare in care in mod normal se afla doar o singura persoana, in timp ce alta putea iesi sau intra in sala de tratament...
mai era creata si posibilitatea existentei unei persoane in plus care, sa zicem, tinea loc de urit (ah ce admirabila expresie).

Lumina era toata artificiala, difuza, se putea insa citi (spot) se putea bea ceai si apa, se putea chiar picoti, fiindca divanele care pareau solide, se mulau pe formele persoanei asezate care abia atunci pricepea sensul verbului "a te cuibari". Plante nu.
Sala de tratament era mai in fund, si cu toate ca nu puteai vedea ce se intimpla acolo, nu era separata de sala de asteptare. Era mult mai austera decit cea de asteptare. Avea doua mese-pat, cu toate ca ea lucra doar pe unul, insa se intimpla uneori sa vina doua persoane care voiau sa fie impreuna, iar ea nu voia sa se impotriveasca acestei nevoi. Din experienta stia ca in cele mai multe cazuri nu se intimpla, iar cind se intimpla se intimpla destul de rar.
Precum se vede, atelierul ei era destul de simplu si a fost usor de realizat, singurele momente mai neplacute au fost cind se amesteca amantu’, care avind magazin de antichitati, avea experienta de "clientela". Oamenii stiu ce vor ca sa se simta bine, lumina, atmosfera insorita, muzica celesta si alte cele scrise in cartile de specialitate.
"Ei bine," i-a spus ea, "eu fac toate astea pentru particica aia extreeeeeem de mica din om, care s-ar putea sa vrea exact ceea ce crede ca NU vrea !! Omului nu are cum sa-i treaca prin cap ca i-ar placea sau ca i-ar face bine sa se scufunde pentru o mica perioada de vreme in pielea unui sobolan, au contraire, lui ii place sa se asocieze cu animale de conditie nobila, pasari, cai naravasi, tigri, chiar pesti, dar in nici un caz sobolani, rime, lilieci." Cu atelierul ei, ea urmareste sa prezinte omenirii aceasta dimensiune negindita ...
Chiar s-au si certat atunci pentru prima oara, iar ea l-a dat afara.

“Mai aveti nevoie de unt ? mai veti nevoie de UNT ?..”A sarit brusc din visare trezindu-se cu coatele pe masa de lemn din curtea snagovului, s-a uitat repede-n jur si a observat ca doar unul se uita la ea de la distanta pe sub sprincene, l-a surprins cum a pufnit intr-un zimbet cind ea a raspuns, “nu am nevoie de unt, ce sa fac cu el ?” si apoi a intors iute capul si a disparut in multime...
Doamne, te pomenesti ca am adormit, sau chiar am si sforait, cine stie, ca eram atit de departe...
Bairamul continua sa fie destul de vivace, ea habar nu avea care e ora. Deja a vazut citeva alte personaje cunoscute, care o zarisera si ei si, dupa privirile jinduitoare de a-si gasi un rost in adunatura, ea a simtit ca masa ei va fi in curind atacata...
I-a facut semn amantului ca vrea sa plece, el a dat din cap in timp ce-i arata 5 degete, asa ca ea si-a scos cartea de vizita care indica doar telefonul si atelierul “Grota Pangratti” si in timp ce se indrepta spre iesire, i-a virit-o in buzunar vizitatorului care era cu spatele la ea, en passant dar apucindu-i coapsa prin captuseala pantalonului cu atingerea ei apasata de bucatareasa care cunoaste coca pe care o macina, murind in sinea ei de ris, fiindca stia ca el se astepta la un biletel, facea parte din fanteziile lui, dar chiar la un viol nu, ha ha , uite ca a tresarit..., insa ea bazindu-se pe educatia lui stricta, a trecut mai departe, nepermitind nici o schimbare de priviri...

In masina in drum spre casa se gindea, oare ce-si-o imagina el despre ea uitindu-se la cartea de vizita, in cel mai bun caz ca o fi vreun restaurant, in cel mai rau caz, naiba stie...
Amantul intre timp ii povestea amuzat de intilnirile lui cu diverse cunostinte pe care nu le mai vazuse demult, si cum invariabil isi prezentau nevestele nr.2, unii chiar 3, cu mult mai tinere fireste, ...culmea e ca fostii campioni, descopereau acuma ca altii, multi mai lipsiti de merite, se laudau cu o diferenta mult mai mare in ani, 12 ani era deja normal, acum se vehicula 25, 30..., aha, ea zis ea, te-ai simtit descalificat ? ca intre ei erau doar 23 de ani ...,
Ei na, eu oricum sint campion la categoria celor de virsta mea, diferenta cea mai mare la astia e de 15 ani, si ai vazut si tu cum aratau, noi doi eram pe departe unul din cele mai aratoase cupluri, nu mai inceta sa se grozaveasca cu voie buna,...

Tot birfind ba de una be de altii, au ajuns la casa ei..., vii la mine ? a intrebat-o, Nuuu, i-a raspuns ea, sint sleita si abia astept sa ma trintesc in patul meu..., bineee, atunci pe miine, un pupic scurt si un ciao si mai scurt, si ... iat-o in curtea ei cu mirosuri fermecate.

Jur ca aici nu va mirosi niciodata a gratar si-a spus in gind, strafulgerind-o ca de obicei de cite ori jura imaginea din curtea scolii unde a lesinat dupa juramintul de pioniera, cit poti fi de timpita? s-a intrebat descuind usa.
Din nou atmosfera de biserica racoroasa, doar acolo la intrare, in fel de semn de salut al casei, apoi jocul acela de temperaturi pina cind pH'ul ei se impaca cu cel al casei... Lumina difuza din camera de zi a facut-o sa se indrepte intr-acolo, desi intentionase sa urce direct la mansarda. E irezistibila camera asta atit de spatioasa si care are tot ce ti-ai putea dori, pereti inalti, ferestre mari inspre curte..., uite ca iara a venit pisica si s-a incolacit pe scrinciobul ei, pe care l-a purtat dupa ea totat viata, cu scirtiitura lui atit de linistitoare care avea darul s-o impace cind se supara pe lume de cind se tine ea minte. Pisica nu e a ei, insa vine deseori sa doarma pe scrinciob, si acest lucru i-a demonstrat inca o data ca scrinciobul ei este terapeutic, fiindca din tot feng-shui'ul din lume, singurul lucru pe care-l crede, este ca pisica e singura care poate arata omului unde sa-si puna capul ca sa doarma linistit...

Casa ei e foarte mare, chiar fara a considera beciul-atelier, insa pe cit e de mare are numai doua camere, camera de zi si mansarda, mansarda e mai mica si e numai a ei, nu da voie la nimeni acolo, are un pat si o cada la fereastra, deci un fel de dormitor-baie, iar camera de zi e camera-bucatarie.
Singurele dependinte: un wc cu chiuveta linga dormitor, si un wc cu chiuveta si dush linga camera de zi. O alta chiuveta, superba, originala se afla in holul de la intrare, exact pentru spalat pe miini cind vii de afara. Special si-a organizat spatiul in felul acesta, asa i se parea ei ca lucrurile au rost. Putea sa primeasca un vizitator sau doi, sau un cuplu si chiar o familie cu copii, singurele conditii erau ca sa-i fie foarte apropiati ei, si foarte apropiati intre ei. Si atunci nu exista nici un motiv ca sa nu se simta cu totii extrem de bine. Camera mare avea o vasta biblioteca pe tot peretele interior, plina cu cartile ei, cartile multor prieteni care au plecat, cartile amantului, care a trebuit sa-si elibereze peretii pentru tablourile lui din ce in ce mai valoroase, avea si ea unul, dar mai multe nu a acceptat, biblioteca dadea si coltzul, continuindu-se si pe peretele celalat, intrerupindu-se acolo unde se afla un biroas mic care primea lumina de la fereastra dinspre dreapta, exact cum scrie la carte ca e sanatos, cu nelipsitul computer, telefon si alte minuni, aranjate de frate-su care locuieste la paris, unde de altfel sta si fiul amantului (de aia merg ei destul de des pe-acolo, fiecare pentru ale lui, si totusi pe undeva se intersecteaza toate fiindca fiul lui e medic si e medicul fratelui ei, amindoi cind vin in romania, stau la ea, ce chestie...e drept ca casa lui a devenit insuportabila cu mobilierele antice, tablouri, oglinzi, fotolii, doar el le mai suporta si doar acolo mai pot ei doi sa faca amor, fiindca naiba stie cum, se regenereaza conditiile de acum 30 de ani, oglinda aia mare e tot acolo si fotoliul ala e tot in fata ei).

Amantul si fii-su nu se prea impaca isi mentin legatura doar prin intermediul ei, insa asta e poveste veche, ea il cunoaste de pe cind avea 4 ani. Era un baietel extrem de sensibil si talentat, cel mai mult ii placea sa deseneze ilustratii la povesti medievale cu cavaleri cu sabii si imbracati in zale. Amantu' era mort dupa fi-su, iar daca fii-su nu s-ar fi intimplat, si-ar fi parasit nevasta fiind pe vremea aia indragostit lulea de o alta evreica roscata, care a plecat in Italia...ce-oi fi avind eu cu evreicutele ? se tot intreba el..., in fine, precum zicea era topit dupa fie-su si ca sa-i fie si ei clar cit de tare, multi ani mai tirziu i-a spus, ca daca in timpul revolutiei i s-ar fi intimplat ceva lui fi'su (era student pe vremea aia, si in seara revolutiei, ca a si fost doar o revolutie de-o seara, nu a venit acasa decit in zori, creindui-le parintilor niste angoase ingrozitoare), ei daca i s-ar fi intimplat ceva, el nu ar mai fi vorbit cu ea...
Ma faci sa rid, i-a raspuns ea, insa l-a crezut si l-a inteles, fiindca in capul lui o asocia cu comunismul din cauza tatalui ei, din cauza ca era evreica si fiindca era si nitzel prost, insa mai ales pentru ca era nebun dupa fi'su.
De-atunci ea s-a izolat in sinea ei de el, dar nu la suprafatza, insa culmea culmilor a fost ca tot atunci s-a produs o mare ruptura intre el si fi'su. Studentul se indragostise de una cu 4 ani mai mare ca el (la ea statea revolutionarul nostru pina'n zori), o tipa foarte misto mi-a zis tat'su, insa se vedea de la o posta, zicea el, ca nu se potriveste cu fi'su, (da, da, s-o fi potrivit mai curind cu tine, si-a zis ea), iar cel mai impotriva era maica-sa.
Mai, si atita l-au tocat la cap incit atunci cind fata l-a parasit pentru un altul (total nelegat de aversiunea parintilor), el i-a blamat pe ei. I-a chinuit destul de tare, pina la urma si-a gasit o gagica insipida si prostutza, s-a casatorit cu ea si au plecat in franta, iar mama a suferit mai mult din aceasta cauza, decit de boala care pina la urma a doborit-o.
Ei si cum se face ca el a ramas prieten cu ea ? absolut nelegat de parinti...prietenia lor e independenta si dateaza tot de peste 30 de ani, fiindca pustiul venea cu taica'su in parc sa deseneze, iar odata s'a asezat doar el pe o banca linga o domnisoara care dupa o vreme a inceput sa traga cu ochiul la desenele pustiului si sa-i vorbeasca. "Uite cavalerul asta e mai dragutz decit celalalt, te rog lui sa-i faci o armura, fiindca nu vreau sa moara in lupta", iar el ii indeplinea pe loc dorintele cu creionul si ii dedica ei toate caietele cu desenase. Si acum se mindreste cu faptul ca ea le-a pastrat si le tine in biblioteca ei la vedere. Uneori se vad doar ei doi la Paris si i se plinge de nevasta cu care s-a procopsit doar ca sa le faca in ciuda la parinti... El tot de prima a ramas indragostit si e pe vecie, fiindca ea a murit intr-un accident auto... si iac'asa.

Sa continuam deci, cu descrierea camerei ...
Inscris in cotul bibliotecii, cam la un metru departare se afla patul-sofa-divan, numeste-l cum vrei, loc in care te poti cuibari ca sa citesti, poti dormi somnul de amiaza, poti dormi noaptea, singur sau doi apropiati sufleteste si mai exista paturi pliante la nevoie, pentru copii sau alte chestii neasteptate, ca loc destul este...se poate sta si la taclale, incap asezate vreo sase persoane plus 3 care pot sta pe fotoliile alaturate, da, exista si televizorul, destul de vechi dar mare, de la tinarul doctor, hamacul din dreptul ferestrei (cind ploua, nu exista loc mai potrivit, atunci chiar trebuie sa se bata cu pisica, si sfirsesc de obicei prin a sta impreuna, momente destul de rare, fiindca in mod normal nu se suporta), dincolo de hamac se afla masa mare de lemn inconjurata de opt scaune care, cind nu sint musafiri e lipita cu partea ingusta de peretele care desparte ferestrele mari din dreptul hamacului, de ferestrele-usi care dau in aceeasi curte. in dreptul acelui perete, masa aia e singura care desparte camera de zi de spatiul dedicat activitatilor de bucatarie...

De cind e ea bucatareasa ? ar ride si curcile, niciodata nu a putut sa gateasca dupa vreo reteta dintr-o carte de bucate, iar pentru ea nici nu gateste decit vag, insa uneori se uita intr-un album cu mincaruri din toscana, sau provence si cind o cucereste vreo poza, si atunci sa te tii... o apuca o dorinta irezistibila, stie ca la ea chestiile astea nu dureaza mult, asa ca isi creaza conditii din care sa nu existe scapare: da telefoane in stinga si'n dreapta afla cine mai e prin oras si invita vreo 8-10 oameni la masa, iar apoi se duce la piata.
Este asa de nepriceputa, incit habar nu are despre ce fel de peste sau de carne sau de supa e vorba, doar are in cap poza si ochii care se uita pe diverse tarabe sa vada texturi care sa se potriveasca...
Iminenta evenimentului si nepregatirea ei pentru el o excita enorm si-i maresc placerea de a lucra in dreptul ferestrei deschise, cu triluri de pasarele si zumzait de muste in timp ce miinile ei toaca sau pritocesc in coca sau in carnuri macerate pe blatul ala de lemn care si el are povestea lui, fiindca i s-a spus de-atitea ori si stie si ea trebuie sa ai un fund de lemn special pentru tocat ceapa si usturoiul, altul pentru taiat carnea, altul pentru peste, altul pentru fructe si chestii dulci, insa totul a devenit asa de enervant incit si-a zis, Ba NU !! toate la un loc, pe acelasi blat de lemn !
Drept pentru care a cerut maistrilor sa-i faca o tejghea cu un blat mare dintr'un lemn gros, pretios, neporos, care sa se slefuiasca de la sine prin uzura, pe care sa faca de toate (chiar si...), pe care va stii ea cum sa-l spele.
O fi ea cam nepriceputa in toate, dar in materie de mirosuri si substante neutralizante de mirosuri nu are egal (nu se stie de unde i-au venit toate astea):
intii cu apa amestecata cu otet sau lamiie (daca e vorba de carne sau respectiv peste),
apoi cu ulei de masline, apoi cu vin de madeira cu 15 picaturi de ulei de lavanda... daca dupa aia iti lipesti fatza (si zau ca iti vine) de luciul mat al lemnului, te intrebi oare de ce imi aminteste ?...si nu-ti mai vine sa te opresti din a-l aspira.
Si in cazul asta idea i-a sunat brusc in cap un vers parca din ienachita vacarescu "as vrea o masa ca o oglinda" ...citise ea undeva si a fost intr-u totul de'acord ca oglinda e un obiect magic, fiindca pastreaza straturi peste straturi de imagini care s-au perindat prin fatza ei, de aia trebuie sa-ti fie frica de oglinzile vechi, de' aia si superstitia de rau daca se sparge oglinda.
Asa si blatul ei pastra toate aromele care au trecut peste el, iar ea era cea care ii crea istoria...

Ei, dar destul cu memoriile, era intr'adevar sleita si murea sa se culce, a doua zi avea citeva cliente dintre care doua total noi, iar una cu nume strain.
Sus, la mansarda, aerul era mai caldutz, a dat drumul la cada sa se umple in timp ce se dezbraca, si-a aruncat hainele pe fereastra sa cada in coshul de rufe din curte, prea miroseau a tutun si s-a pus si ea la muiat, a trebuit sa se spele si la cap, cu toate ca nu-i place s-o faca inainte de culcare, dar nu avea de ales, si parul ii era imbibat de miros de tutun.
Cind s-a bagat in pat, era deja inspre 4 dimineatza, era clar ca nu va mai putea dormi...abia atunci a observat luminitza clipitoare a repondeur'ului,... te pomenesti ca..., stai sa vada, ce atitea speculatii, da exact era el, vocea era ca pe vremuri degajind o veselie cu orice pret, si facea pe oficialul cerind o rezervatie pentru o masa de doua persoane... Stia ca glumeste, fiindca precis se interesase in stinga si dreapta si stia deja ce e aia Grota Pangratti, vocea lui si stilul serios de gluma iara i-au adus in minte un val de amintiri... ce-i d'le cu mine, te pomenesti ca mor curind...

Probabil ca atunci a adormit, fiindca in clipa urmatoare uitindu-se la ceas a vazut ca era deja 10, iar soarele vorba aia stralucea pe cer, doamne ce bine ii era, deci nu a murit... a sarit din pat fiindca la 12 venea prima clienta. Atelierul era pregatit, slava d'lui, insa mai trebuia sa-si ia micul dejun, sa-si bea cafelutza, sa citeasca presa, ii placea sa faca totul pe indelete, sa guste momentele diminetii, sa nu se grabeasca...
Trecind prin fatza unei oglinzi s-a speriat chiar si ea de ce-a vazut , gomorrah nu alta, toate firele de par in sus ca niste serpisori electrocutati, si-a bagat urgent capul sub robinetul de la cada, prosopul pe cap, masajul facial cu produsele ei secrete, putin creion la ochi, putin rosu pe buze, apoi estompare pina la potrivit, scos prosopul, pieptanatul, totul totul, inafara de spalatul pe dinti, ala e dupa breakfast, dupa cafea...
Si-a propus sa nu se gindeasca la el, decit cu putin inainte de a-l suna inapoi, in orice caz dupa prima clienta, asa ca si-a continuat linistita tabieturiele (eu nu as putea).

Clienta a sosit la timp, insa cu un bebe de vreo 2 luni si cu baby-sitter'ul dupa ea, hm, hm, cuconetul nou al tarii. Vorbea intr-una, zicind ca abia astepta sa se destinda si ca a auzit ca masajul "dumitale" facea minuni (ciripitul continuu demonstra o imposibilitatea inascuta la relaxare, asa ca stia deja ce-o astepta).
Era roscata, dar o culoare foarte aprinsa si nenaturala, ceea ce a facut-o sa creada era vopsita cu vopsea proasta. Gre-sea-la , cu toate ca nu era nevoie, si-a scos chilotii si ea a vazut pentru prima oara un par pubic de culoarea morcovului aprins, ce ciudat arata, si-a zis, nici in filme nu a vazut asa ceva, de obicei vezi culori ruginii temperate ...pielea nu era prea placuta , se inrosea la cea mai mica atingere si rosheatza ii provoca mincarimi asa ca se scarpina continuu (suna mai neplacut decit chiar era), ea ii facea observatii sa nu se mai scarpine, ii indeparta miinile de trup, ceea ce pe clienta o facea sa chicoteasca de placere (probabil ca sotul nu indrazneste s-o certe, fiind intimidat de pubicitatea ei rosie)... La un moment dat (si nu la cel mai potrivit) bebeul a inceput sa plinga, asa ca a fost adus peste mamica sa suga, iar ea se simtea de parca urmarea o emisiune de pe National Geographic, dar a continuat, spre delecterea clientei, care si-a cumparat in avans o serie de tratamente pe un an intreg. Asta, a zis, si yoga, sint singurele lucruri pe care le fac pentru mine...

Nu la mult timp dupa a venit si femeia aceea cu nume strain, i-a fost trimisa de distribuitorul ei francez de produse cosmetice, care ii trimite multi clienti care viziteaza romania. Era o batrinica vioaie, placuta, o devotata a produselor cosmetice sothys, i-a placut mult tratamentul si cind sa plece, si-a exprimat dorinta sa stea de vorba cu cineva din aceasta tara fiindca ea a venit intr'un fel de voiaj sentimental. Fireste ca a poftit-o pe batrina doamna in camera de zi si s-au tratat cu cafele si dulciuri, i-a placut babutza ca a avut prezenta de spirit sa-i ceara ceva in plus, altfel ei nu ii prea place sa ofere, i se pare ca impune si ca oamenii accepta din politetze. Asa i se intimpla cu cafeaua ei turceasca. Nu la toti place, insa nimeni nu refuza dintr-un soi de politetze de care ea s-ar lipsi bucuroasa. Ca doar e munca multa sa faci o cafea turceasca. Insa ce placere s-o faci si s-o oferi cuiva care o apreciaza..., pentru restul e doar orz.
Doamna e poloneza la origine, iar prin anii '39 patina pe lacul Snagov impreuna cu parintii. Tatal facea parte din armata (nu a intrebat care ), a stat un an de zile, chiar a si vorbit romaneste...si erau sa fie prinsi de razboi in romania, insa el a acceptat o mutare in franta si ele l-au urmat, iar dupa razboi au ajuns in argentina (aaa, in armata aia), unde au trait timp de 54 de ani, s-a casatorit acolo cu un alt polonez, au avut 2 copii, care s-au casatorit si ei, unul sta in amsterdam, altul in rep.sud africana, iar acum ca ei i-a murit sotul s-a mutat si ea in south africa, insa nu are stare, a lasat totul in cartoane, si a pornit sa reviziteze locurile pe unde a mai fost...ne-am despartit calduros, a doua zi pleca la amsterdam...va mai veni si va mai trimite oameni...

Hai sa-l sun, si-a zis, si l-a sunat. I-a zis ca masa e rezervata, insa doar pentru o singura persoana care nu are voie sa fie diferita de el si doar in seara asta la orele 6 punct. Si daca nu ? a intrebat el...daca nu, atunci iti va cade parul...Si daca da ? ...daca da atunci nu...bine atunci da.
S-a facut sase si soneria nu a sunat, ciudat, ar fi jurat ca punctualitatea face parte din jocul lui, aaa dar uite-l in scrinciob, leganindu-se cu pisica-n brate, al naibii metteur en scene, fiindca se vedea ca-i e o scirba de pisica aia... i-a facut semn prin ferastruica, sa intre pe la intrare, voia sa-i prezinte casa asa cum o simte ea de obicei. Fireste ca s-a repezit direct la chiuveta din hol si s-a spalat bine pe miini, precis ca in drum spre usa si-a scuturat bine pantalonii... L-a condus in camera de zi, urmarindu-l cum se uita in jur cu o curiozitate tinuta-n friu. Camera arata grozav in lumina serii, l-a asezat pe fotoliu, in fatza paharului cu apa rece prin care se vedea linguritza cu sherbet roz si s-a pus pe bratul fotoliului din fatza lui, sa-l vada bine, sa inteleaga cum naiba de l-a simtit drag din prima clipa cind l-a vazut, sa-i detecteze incurcatura pe care o ascundea de minune...
“Mai,” l-a luat ea direct ca sa i-o spulbere, “iti mai amintesti cum atunci la doi mai, ne-am dus noi doi mai incolo si tu te-ai lasat pe mina mea sa te tund si in timp ce te tundeam si m-am apropiat de tine, tu m-ai muscat de sfircul drept ?
Ei cum a putut ea sa zica asa ceva ? Era o minciuna !
Acum, inghetata de neasteptata ei indrazneala care inca ii mai rezona in urechi "sfircul drept...", statea paralizata sa vada oare ce va urma, ce-i va raspunde...
“Unde ? Sa vad...,” i-a raspuns el cu o ingrijorare atit de sincera, incit ea, atunci cind el s-a repezit sa tamaduiasca locul acela, nu a stiut ce altceva sa faca decit sa-l duca la ea in mansarda si sa-l faca iubitul ei. Nu avea ce face, a raspuns prea bine, a avut-o...

"Sint eu iubitul tau?", o intrebase cindva amantul,..."Nu, tu esti amantu ?"..."Dar de ce, fiindca nu sintem casatoriti ?"
Nu, atunci ai fi fost sotul"..."Dar ce, nu se poate si una si alta?"...
"Ba da, dar foarte rar probabil, in orice caz la mine nu s-a intimplat..." "Si nici sotul tau nu a fost iubitul?"'
"Nu, asa am crezut, de fapt mai mult asa am vrut sa fie, fiindca pe-atunci nu stiam multe, dar pina la urma nu a fost"..."Dar atunci cine a fost?"..."Nu a fost. Nu e musai sa fie... poti avea soti si amanti daca vrei, insa iubit nu poti avea doar fiindca vrei, fiindca nu iese, deci se poate sa traiesti toata viatza si sa nu-l ai...""ce spui, ma ?"
Era clar ca nu o lua in serios, de fapt nici nu prea mai era atent la vorbe, fiindca discutia avea loc in timp ce faceau amor, asa ii placea lui, ca ea sa vorbeasca vrute si nevrute, credea el...
Insa ea stia ce spune, ea stia ca nu l-a avut, si chiar era impacata cu ideea ca nu era musai sa-l aiba, de fapt imposibilitatea chiar facea parte din teorie...si de fapt teoria nici nu era a ei...
Tot, destul de tirziu in viatza ei (acum isi dadea seama ca lucrurile care intr'adevar au marcat-o si au avut importanta pentru ea, au fost cele care i s-au intimplat de la 45 de ani in sus) a apucat-o curiozitatea sa citeasca talmudul... si acolo a aflat despre notiunea de "sortit" (are fireste un nume in ivrit, dar ti-ai gasit sa-l fi tinut ea minte), care e unul si numai unul sau una si numai una, si cica asta cauta oamenii in viatza...
Gindul asta ii aduse in cap un film american, in care un tinar evreu povestea cu mindrie prietenilor lui despre acest lucru, invitindu-i la nunta lui cu "sortita"... "pai, daca toti va casatoriti ba cu sortitul ba cu sortita", a intrebat unul din ei, "atunci cum se face ca sint atitea divorturi?" ..."pai fiindca gresim mereu...!!"
Ha ha ha, isi zimbi ea inveselita de usurinta cu care lumea e impacata cu greselile ei ...